DESPRE ECHILIBRU ȘI SENS
Am început anul cu sete de ceva nou și intens. Cu sete de mers câteva trepte mai jos în mine și de înțeles puțin mai mult, de trăit doar o adiere care să mă ducă mai spre rădăcini.
Aproape a trecut o luna și clar m-am conectat la intensitate și echilibru. E incredibil cât de simplu funcționează intenția potrivită ție și momentului. Doar arunci în gând o intenție, e ca și cum ai arunca o frânghie din vârful unui munte și apoi începi ușor să cobori pe ea. Îți dai seama că ea te va duce jos, acolo unde ți-ai dorit să ajungi însă, fără ea, nu ți-ar fi trecut prin minte să cobori așa.
Una peste altă, trecând peste această filosofie a intenției că nu mi-aș dori să vă plictisesc, am aruncat în univers intenția mea pentru intensitate și sens. Ei bine, nici una, nici alta nu a întârziat să apară. Nu de mult, m-a prins o pasiunea nouă: să alunec. Acum nu mă înțelegeți greșit, nu îmi place să alunec pe o coajă sau pe o podea proaspăt lustruită. Îmi place să alunec pe zăpadă. E o senzație lipsită de control, cu toate că vine din foarte mult echilibru.
Am experimentat placa. Treaba asta este despre echilibru și unitate. Dacă ai nevoie de control în viață ta e posibil ca placa să îți dea bătăi de cap serioase. În primul rând înțelegi că placă face parte din corpul tău și în locul celor două picioare ai o placă cu care aluneci, doar aluneci. Ea toată, împreună cu tine, funcționează după o singură regulă greu de înțeles, poate chiar și într-o viață de om: echilibru. Pornești și te oprești cu echilibru, te întorci, virezi, mergi spre dreapta sau spre stânga cu echilibru. Este cel mai simplu obiect care îți poate vorbi despre echilibru. Vedeți voi, eu vorbesc despre un echilibru strict fizic însă, am înțeles că echilibrul interior este cel care găsește cumpăna perfectă în corp.
Cu placa se întâmplă să cazi. Când cazi, cum cazi, cum te lași să te duci, cum te opui, cum trăiești un fapt care ar putea să îți pună în pericol corpul, spune multe despre lumea ta interioară. Ce faci defapt când îți simți amenințat echilibrul vieții tale?
Nu știu ce faceți voi, însă eu, am observat că atunci când cad, nu mă las să cad, de parcă nu cred că asta chiar se întâmplă. Asta face căzătură mea mai lungă și mai complicată. Practic, în loc să trăiesc întâmplarea, eu mă opun și alunec mai mult, mă rostogolesc, fac un nor de zăpadă în jurul meu și mă agăț disperată de zăpadă bătătorită. Am găsit destul de repede momente în care am căzut mai mult din cauza că nu am acceptat din prima secundă că asta se întâmplă.
Tu ai experimentat placa? Oare tu cum cazi?
